Mii de americani au plătit sume uriașe ca să-și conserve cadavrele după moarte, în speranța că vor „reînvia”. Cât costă criogenarea la o „clinică” din Arizona

Mii de americani au plătit sume uriașe ca să-și conserve cadavrele după moarte, în speranța că vor „reînvia”. Cât costă criogenarea la o „clinică” din Arizona
Sursa FOTO: Captură Youtube
Publicat: 12/10/2022, 17:43

Hal Finney, un pionier al criptomonedelor și maximalist Bitcoin, este unul dintre pacienții companiei Alcor, iar trupul său este crio-conservat după ce a murit din cauza sclerozei laterale amiotrofice în 2014. Costul minim este de 200.000 de dolari pentru criogenarea unui trup şi 80.000 de dolari doar pentru creierul unei persoane decedate.

Mulţi dintre „pacienţi”, aşa cum îi numesc reprezentanţii Alcor Life Extension Foundation, erau persoane aflate în stadii terminale cu cancer, scleroză laterală amiotrofică şi alte boli pentru care nu există niciun tratament în zilele noastre, informează Reuters.

Cei mai mulţi dintre cei aproape 1.400 de „membri” Alcor plătesc aceste sume desemnând compania Alcor drept beneficiară a poliţelor lor de viaţă cu o valoare egală cu costurile de crio-conservare.

Matheryn Naovaratpong, o fetiţă thailandeză cu cancer cerebral, este cea mai tânără persoană care a fost crio-conservată, la vârsta de doi ani, în 2015.

„Ambii părinţi sunt medici, ea a suportat multiple operaţii pe creier şi, din păcate, nimic nu a funcţionat. Aşadar, ei ne-au contactat pe noi”, a declarat Max More, director executiv al Alcoor, o organizaţie non-profit care susţine că este lider mondial în domeniul criogeniei.

Cum decurge procesul de crioconservare

Procesul de crio-conservare începe după ce o persoană este declarată în mod legal decedată. Sângele şi alte fluide sunt extrase din trupul pacientului şi înlocuite cu substanţe chimice create pentru a preveni formarea cristalelor vătămătoare de gheaţă. Vitrificaţi la temperaturi foarte scăzute, pacienţii Alcor sunt plasaţi apoi în bazine amenajate într-o unitate din Arizona, unde vor rămâne „atât timp cât va fi nevoie până când tehnologia ne va ajunge din urmă”, a declarat Max More.

Soţia CEO-ului Alcor, Natasha Vita-More, a asemănat acest proces cu o călătorie în viitor.

„După ce boala sau rana a fost vindecată sau remediată, iar persoana are un nou trup clonat sau un întreg trup prostetic sau după ce corpul ei a fost reanimat, vom putea să ne întâlnim din nou cu prietenii noştri”, a spus ea.

Mulţi profesionişti din medicină nu sunt însă de acord cu această metodă, a declarat Arthur Caplan, care conduce departamentul de etică medicală al Facultăţii Grossman de Medicină din cadrul Universităţii New York.

„Noţiunea de a ne congela în viitor este una destul de ştiinţifico-fantastică şi este una naivă. Singurul grup de oameni care se declară încântaţi de această posibilitate sunt persoanele care se specializează în studierea viitorului îndepărtat sau persoanele care sunt interesate ca voi să plătiţi bani pentru aceste lucruri”, a mai spus Arthur Caplan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța